Doar o doza…Te rog!

Doar o doza de nepasare, o doza de indiferenta. Atat vreau.

Nu mai vreau sa sufar din orice. Nu mai vreau sa plang. Sa plang pentru nimic, oricum nu pot ajuta. Viata , da viata pe care unii o distrug atat de usor renuntand la vise, amintirile, ceea ce a fost si poate as mai vrea sa fie, toate ma fac sa plang.

Lacrimile imi curg distrugand totul. Imaginea de fericire dispare. Dar nu dureaza mult, ma descarc si o iau de la capat. Refac machiajul. Imi ancorez zambetul pe buze. Acopar fata cu masca de indiferenta prin care nimeni nu poate vedea adevarul.

Sunt pe marginea prapastiei. Inca un pas si cad. Inca putin si imi iau adio de la tot. Dar nimeni nu vede asta. Pot sa ma prefac atat de bine. As putea fi o actrita buna. O mincinoasa excelenta care te priveste in ochii iti zambeste si te minte. Te minte zambind, fara nici cea mai mica ezitare.

Par atat de fericita in fiecare zi. Sunt superficiala. Nu imi pasa de nimeni. Insa asta e doar aparent. Aparentele ma salveaza mereu. Cand sunt singura plang. Altfel nu pot rezista. Trebuie sa ma descarc. Trebuie sa am puterea ca sa o iau din nou de la capat.

Vreau ca indiferenta sa fie drogul meu. Sa o consum mereu. Sa nu mai simt nimic nici daca imi infigi un cutit in inima.